Un TIR cu numere de Ucraina s-a răsturnat în localitatea Nalbant din județul Tulcea
Joi, 2 februarie, în jurul orei 15.10, polițiștii rutieri tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Nalbant.
Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat de 47 de ani, din Ucraina, care conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și o semiremorcă pe DN22, în direcția localității Nicolae Bălcescu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la dreapta și s-ar fi răsturnat pe sensul opus de circulație.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22A, localitatea Nalbant, județul Tulcea, conducătorul unui autocamion înmatriculat în Ucraina a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe suprafața carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului, cetățean ucrainean. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției care se află la fața locului.
Sursă foto: IPJ Tulcea