NAȚIONAL. Adolescentă în stare gravă după ce a fost prinsă sub o căruță încărcată cu lemn
O fetiţă în vârstă de aproximativ 12-13 ani a fost grav rănită, după ce a fost strivită sub o căruţă încărcată cu lemn, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Zona în care accidentul s-a produs este una greu accesibilă, iar ambulanţa de terapie intensivă mobilă nu a putut ajunge acolo, pompierii intervenind cu un autovehicul cu şenile pentru a prelua copilul care este inconştient.
Primele date de la locul accidentului arată că un copil de aproximativ 12-13 ani a fost prins sub o căruţă cu lemne care s-a răsturnat. Rudele au scos-o de acolo, însă copila este inconştientă.
Zona este una greu accesibilă, iar ambulanţa de terapie intensivă mobilă nu poate ajunge la locul accidentului. În aceste condiţii, un echipaj de pompieri a pornit către zona respectivă cu un autovehicul cu şenile, pentru a prelua rănita şi a o duce la ambulanţă, notează news.ro.
Echipajul de salvatori au ajuns la ea cu şenilata, au preluat-o şi dus-o până la ambulanţa de terapie intensivă mobilă. Fata a fost intubată şi dusă la spital. Accidentul a avut loc pe un drum secundar, în apropierea localităţii Dumitra, la aproximativ un kilometru de drumul naţional 17C.
Sursă foto: ISU Bistriţa Năsăud