Premieră în România. Un bărbat a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a lovit o femeie cu palma peste fund, pe stradă
Un caz de hărțuire cu tentă sexuală care s-a petrecut la mijlocul anului 2021 pe o stradă din centrul municipiului Suceava s-a încheiat cu o condamnare cu închisoare în regim de detenție, anunță Monitorul de Suceava.
Soluția pronunțată de magistrații de la Judecătoria Suceava nu este definitivă, persoana care a suferit condamnarea având posibilitatea să o atace la instanțele superioare.
Fapta s-a petrecut în 28 iunie 2021, când Nina Smart, persoană cu cetățenie română și americană, în timp ce se afla alături de alte femei, a fost abordată de un necunoscut.
„Inculpatul a venit în dreptul lor și după ce a făcut niște comentarii cu privire la grup, s-a auzit un sunet ca o pocnitură, o palmă, persoana vătămată Smart Nina menționând că inculpatul a lovit-o peste partea stângă a posteriorului”, se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Suceava.
Pentru fapta sa de acum un an și jumătate, suceveanul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni: loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Bărbatul și-a recunoscut faptele, dar ulterior, în fața instanței de judecată nu s-a mai prezentat, deși a fost legal citat.
Instanța a decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care judecătorul de caz a considerat că inculpatul trebuie să o execute în regim de detenție.
Femeia a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța a admis în parte aceste solicitări.
„Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume. Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate”, a arătat judecătorul.
Nina Smart, femeia care a fost victima acestui act de hărțuire, crede că soluția este una normală și le îndeamnă pe femei să-și apere drepturile pe care le au, indiferent de tipul de agresiune.
„Mă bucur că experiența neplăcută care m-a afectat fizic, emoțional și psihic a fost încadrată la hărțuire stradală și sancționată penal, conform legii. Umilința suferită în urma violenței și atitudinea inițială a persoanei care a preluat reclamația pe care am făcut-o la poliție m-au afectat multă vreme. Sper ca acest proces să inspire încredere fetelor și femeilor care se vor confrunta cu hărțuire stradală, să transmită un mesaj clar de netoleranță a violenței de orice fel în Suceava”, a fost mesajul transmis de Nina Smart.
Sursă foto: glasulsucevei.ro