„Golul lăsat în urmă este infinit”. Claudiu a murit subit, la doar 28 de ani, în timp ce era la muncă: „De azi înainte îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai plecă niciodată”
Durere fără margini într-o familie din Sibiu după ce Claudiu, un tânăr de doar 28 de ani, a murit subit, la locul de muncă. Tragedia s-a petrecut joi, 5 ianuarie, în jurul orei 17.00, când tânărul aflat la o fabrică din Zona Industrială de Vest s-a prăbușit la pământ în zona de lucru.
„Din păcate, în ciuda eforturilor făcute, colegul nostru nu a putut fi salvat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții firmei și citat de oradesibiu.ro.
Claudiu a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
„Echipajul sosit la fața locului a preluat un bărbat în vârstă de 28 de ani în stop cardio-respirator și a început de urgență manevrele de resuscitare. Din păcate în ciuda eforturilor salvatorilor bărbatul nu a răspuns manevrelor și astfel medicul a declarat decesul acestuia”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Mare de lacrimi după moartea lui Claudiu
Vestea morții tânărului a venit ca un trăsnet peste familie și prieteni. Pe rețelele de socializare curg mesajele de condoleanțe.
„Claudiu al nostru, iubit și respectat de toți, om cu suflet bun și blând… Unde te-ai grăbit??? De când am primit această dureroasă veste nu găsesc cuvinte și nici înțelepciune să înțeleg! Doar Dumnezeu știe de ce te-a vrut lângă el! Mi-ai fost ca un frate mai mereu, mereu ai avut grijă de mine, trebuia să ne revedem anul ăsta în vară… De ce te-ai grăbit să pleci?! Nu pot să cred că ai plecat dintre noi, nu pot să cred că nu mai ești, nu am apucat să îți mulțumesc pentru toate sfaturile și pentru că mi-ai fost alături în fiecare clipă. Nu pot să cred că o să vin acasă și nu o să te mai găsesc acolo, pe strada unde am crescut. Prea repede ai plecat dintre noi.. De ce?! Încerc să fi puternică și demnă, așa cum erai tu, dar mă pierd, rătăcesc și caut amintiri, orice legat de tine. Îți voi păstra amintirea așa cum ți-ai dorit-o. Încă te văd, te aud, îmi amintesc cuvinte, versuri pe care mi le trimiteai atunci când o problema mă întrista, atunci când toate erau împotriva mea... și toate astea sunt mult prea dureroase, mult prea mult... Mă năpustesc multe amintiri, multe clipe din copilărie, dar ce folos? Acum ești un înger, cerul avea prea multă nevoie de tine, ai plecat.. Golul lăsat în urmă este infinit.. Nu te vom uita niciodată.. Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu”
„Finule, unde ești: Ce ne-ai făcut? Cui ne-ai lăsat? Pe cine mai cunun eu? Multe întrebări și niciun răspuns. Te-am sunat azi, dar nu ai răspuns! Dumnezeu să te odihnească! Erai prea bun și Dumnezeu ia numai oamenii buni la El. Condoleanțe familiei”
„Am aflat cu tristețe fără margini de pierderea ființei dragi. De azi înainte nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă. De azi înainte îl vom căuta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai plecă niciodată. Odihnește-te în pace, prieten drag”
„Îngerii să-ți vegheze drumul lin către cer, băiat bun și respectos. Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!”
Sursă foto: Facebook Claudiu D.