NAȚIONAL. Adolescentă de 13 ani obligată să se prostitueze chiar de propria mamă. Femeia a fost arestată preventiv
O adolescentă de 13 ani din Bucureşti a fost obligată chiar de mama ei să întreţină relaţii sexuale pe bani şi alimente, informează DIICOT, joi, într-un comunicat de presă. Atât femeia, cât şi un cunoscut al acesteia, care ar fi exploatat-o sexual pe minoră, au fost arestaţi preventiv, potrivit Agerpres.
„În perioada 2017 - 2019, o inculpată şi-a exploatat sexual copilul minor (în vârstă de 13 ani la momentul debutului activităţii infracţionale), obligând-o să practice prostituţia în scopul obţinerii unor sume de bani şi alimente, care să acopere nevoile primare ale minorei şi ale sale. Cu privire la cel de-al doilea inculpat s-a reţinut că, în perioada aprilie - mai 2019, a adăpostit persoana vătămată minoră în locuinţa sa şi a exploatat-o sexual, prin obligarea la întreţinerea de relaţii sexuale cu diverşi clienţi, apropiaţi ai inculpatului.
Activitatea infracţională a fost desfăşurată cu consimţământul mamei persoanei vătămate. În aceeaşi perioadă, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-şi exprima în mod valabil voinţa, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta”, precizează DIICOT.
La data de 21 decembrie 2022, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
„Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală”, menţionează DIICOT.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Ploieşti şi BCCO Bucureşti şi a beneficiat de sprijinul operaţional al Jandarmeriei.
Sursă foto: adevarul.ro