NAȚIONAL. Un tânăr de 20 de ani a fost bătut și lovit cu un cuțit în cap de către doi minori, după o ceartă pe TikTok
Un tânăr de 20 de ani a fost bătut şi lovit cu un cuţit în cap de către doi băieți de 15 și 16 ani după ce ar fi avut un conflict pe TikTok. Incidentul a avut loc marți, în jurul prânzului, în orașul Bolintin Vale. Poliţiştii i-au arestat preventiv pe agresori, pentru 30 de zile.
„La data de 29 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Bolintin Vale au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, de 45 de ani, din oraşul Bolintin Vale, cu privire la faptul că nepotul său, de 20 de ani, ar fi fost lovit cu un cuţit în zona capului. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă”, arată comunicatul de presă al IPJ Giurgiu.
Sursa citată mai spune că, din primele cercetări, a reieşit faptul că, în urmă cu câteva zile, tânărul, de 20 de ani, ar fi avut un conflict, în spaţiul online, cu doi minori, de 15 ani, respectiv 16 ani, iar la data de 29 noiembrie., ora 13.15, cei doi minori l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, în zona corpului şi a feţei, fiindu-i provocate leziuni.
„Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, cei doi minori, de 15 şi 16 ani au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, iar astăzi, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile”, mai indică sursa menţionată.
Sursă foto: dbonline.ro