NAȚIONAL. Tragedie în această dimineață. Un tânăr și-ar fi dat foc și s-ar fi aruncat în gol de pe un bloc cu 4 etaje, după ce s-a despărțit de iubită
Tragedie în această dimineață în orașul Negrești din județul Vaslui. Un tânăr de 27 de ani și-ar fi dat foc, apoi s-ar fi aruncat de pe un bloc cu patru etaje. Pompierii chemați în ajutor au stins flăcările, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, care a fost declarat decedat.
Potrivit Observator News, tânărul venise recent din Germania și urma să plece din nou peste câteva zile. Potrivit unor surse, bărbatul tocmai se despărţise de iubita lui, cu care avea o relație de 5 ani.
Azi dimineață, puțin după ora 4.00, s-ar fi urcat pe un bloc cu 4 etaje, în zona unde lucra fosta iubită, și-ar fi dat foc, apoi s-ar fi aruncat în gol.
Ce spun pompierii
„În această dimineață, pompierii militari din orașul Negrești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o persoană. Intervenția s-a desfășurat pe domeniul public, pe strada Unirii, în apropierea blocului E1.
La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta pe corpul unui bărbat căzut la pământ și în stare de inconștiență. Pompierii au lichidat incendiul, echipajul ambulanței SAJ Vaslui constatând că bărbatul nu prezintă semne vitale.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui incendiu sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens", au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Ce spun polițiștii
„În această dimineață, 9 noiembrie 2022, ora 04.04, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a orașului Negrești, județul Vaslui, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negrești, cadavrul fiind transportat la Serviciului Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, informează IPJ Vaslui.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțețe în care s-a produs tragedia.
Sursă foto: Observator News