Imagini din sediul Poliţiei, cu tânăra care a bătut mai mulți agenți de pază și polițiști! Fata a fost arestată preventiv pentru 30 de zile
Apar noi detalii și imagini în cazul tinerei care a bătut mai mulți agenți de pază și polițiști. Fata n-a fost singură în centrul altercatiei, iar prietenul ei care i-a provocat scena de gelozie a amenințat cu un cuțit în localul jocurilor de noroc.
Imaginile în care tânăra de 22 de ani lovește cu piciorul agenții poliției locale au fost filmate chiar în sediul instituției. Scandalul pe care-l face fata din imagini a pornit cu o oră înainte, în barul de pe strada Gladiolei.
Tânăra de 22 de ani a lovit în stânga și în dreapta în barul jocurilor de noroc, iar barmanul a apăsat butonul de panică și a sunat la 112. Alertați, la fața locului au ajuns trei agenți de securitate ai unei firme private. Unul a fost mușcat de antebraț, altul a primit un picior în cap, iar al treilea a fost lovit în testicule.
Trei polițiști locali au reușit să o ducă pe tânără la sediul Poliției, unde, pe rând, au fost zgâriați, loviți în abdomen și în picioare.
Tânăra era suspectă de-a fi fumat substanțe psihotrope așa că polițiștii au chemat o ambulanță s-o ducă la spital la analize. În momentul în care un agent de la Poliția Națională a vrut să o urce în ambulanță, femeia l-a lovit și pe acesta în stomac și în piept, conform procurorilor.
Acum fata este în arest preventiv pentru 30 de zile.