UPDATE. JUDEȚUL TULCEA. Au fost găsiți cei doi turiști rătăciți pe Lacul Puiuleț
Un echipaj format din doi subofițeri din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan au plecat în căutarea a două persoane rătăcite pe Lacul Puiuleț din Delta Dunării în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, cu o ambarcațiune.
Aceștia au transmis că s-au dezorientat după ce au agățat cu elicea motorului o plasă, iar până au reușit să o elibereze s-a întunecat și nu mai au repere pentru a se întoarce.
Aceștia sunt turiști și sunt cazați pe un hotel plutitor.
De asemenea au mai transmis că nu sunt răniți, iar barca în care sunt nu prezintă pericol de scufundare.
UPDATE. 22.16. Misiunea salvatorilor Pichetului de Pompieri Crișan a fost încheiată. Cei doi bărbați au fost reperați de către pompieri în apropierea unui mal pe Lacul Puiuleț și au fost conduși până la pontonul plutitor unde erau cazați în siguranță. Misiunea a fost dificilă și de durată pentru că ceața este densă în zonă, iar vizibilitatea redusă.
Sursă foto/video: ISU Delta Tulcea