Incendiu de vegetație uscată în zona Deltei Dunării
Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 18.15, despre faptul că în zona de est a municipiului Tulcea se manifestă un incendiu de vegetație uscată.
Un echipaj format din cinci subofițeri s-a deplasat în zona indicată cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, însă aceștia au constatat că incendiul să manifestă la o distanță foarte mare de zona indicată inițial, o zonă inaccesibilă pentru a se interveni cu mijloace specifice de stins incendii.
În paralel au fost anunțate și autoritățile din zona afectată de incendiu, iar acesta este sub monitorizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Maliuc.
Incendiul să manifestă pe raza teritorială a localităților Ilganii de Jos, respectiv Partizani și arde vegetație uscată, palustră și stuficolă.
În acest moment nu există pericol pentru localitățile din zonă ori pentru alte obiective de interes din zonă.
Sursă foto: arhivă