dobroge.tv

Live

UPDATE. O mașină condusă de o șoferiță începătoare a fost lovită de tren: două surori au scăpat cu viață ca prin minune

UPDATE. O mașină condusă de o șoferiță începătoare a fost lovită de tren: două surori au scăpat cu viață ca prin minune
26 septembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Două surori de 28 și 32 de ani au fost spulberate de un tren, pe care nu l-au văzut venind, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe drumul județean DJ 244A, pe raza localității localității Gara Roșiești, în Vaslui. Mașina în care se aflau femeile a fost făcută bucăți în urma impactului violent. Cea mai tânără dintre surori este în stare gravă în spital.

Potrivit Observator News, accidentul a avut loc în timp ce două trenuri au trecut aproape simultan în aceeași direcție. În zonă, calea ferată nu este prevăzută cu bariere. Femeile au așteptat să treacă primul, însă pe al doilea nu l-au mai văzut și au fost lovite în plin. Culmea, trenul InterRegio București- Iași implicat în accident avea întârziere 50 de minute.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism grav avariat în urma impactului cu locomotiva trenului IR 1661, persoanele aflate în autovehicul fiind evacuate de către ceilalți participanți la trafic.

Cele două victime au fost evaluate medical, au primit primul ajutor și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Niciunul dintre călători nu a necesitat îngrijiri medicale, asemenea și conductorul trenului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

UPDATE. Pe adresa redacției Dobrogea Tv, un apropiat al celor două fete a transmis că acestea sunt bine și se află în afara oricărui pericol.


Sursă foto: Observator News

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233