JUDEŢUL CONSTANŢA. Ambulanţă aflată în misiune, implicată într-un accident - două persoane au fost rănite
17 septembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital în urma unui accident în care au fost implicate o ambulanţă aflată în misiune şi o maşină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, o ambulanţă a Serviciului Judeţean Tulcea a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier în judeţul
Constanţa.
Ambulanţa transporta un pacient de la Tulcea către Spitalul Judeţean Constanţa, iar în oraşul Ovidiu s-a ciocnit de un autoturism. În urma impactului, două persoane aflate în autoturism au fost rănite suferind un traumatism, toracic şi unul de coloană cervicală.
La faţa locului au sosit două ambulanţe, Victimele au refuzat, însă, transportul la spital.
Publicitate
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe
URMĂREȘTE


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

