NAȚIONAL. Tragedie în această dimineață: o femeie a murit după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un TIR. GALERIE FOTO
Tragedie în această dimineață pe DJ251, între localităţile Smârdan şi Schela, din judeţul Galaţi, la km 70. O femeie a murit după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un TIR.
Potrivit monitoruldegalati.ro, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au stabilit faptul că, o femeie, în vârstă de 44 ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul menţionat, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un tir, ce era condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 31 ani, din judeţul Neamţ.
„În urma impactului, conducătoarea auto a decedat pe loc. Bărbatul de 31 ani a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Se circulă în momentul de faţă dirijat pe o singură bandă de mers”, potrivit IPJ Galaţi.
La faţa locului au intervenit o Autospecială de Stingere, echipajul SMURD tip C de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi şi o Autospecială de la Secţia de Pompieri Galaţi.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit-o pe femeia de 44 de ani inconștientă și încarcerată. În ciuda eforturilor, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
„Cadrele medicale au constatat că persoana încarcerată prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat ISU Galaţi.
Sursă foto: monitoruldegalati.ro