Bărbat cu permisul suspendat și agresiv în trafic, prins conducând cu 187 km/h pe Autostrada Soarelui
Duminică, în jurul orei 14.30, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 au depistat un bărbat, care circula pe Autostrada A2, la km 139, cu viteza de 187 km/h. Totodată, bărbatul a adoptat un comportament agresiv față de autovehiculul care circula în fața sa, prin folosirea repetată a semnalelor luminoase, de natură a obliga, în mod nejustificat, conducătorul auto din fața sa să elibereze banda de circulație.
Bărbatul a fost oprit de polițiști și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.885 de lei, precum și măsura complementară de reținere, în vederea suspendării, a permisului de conducere pentru 120 de zile (90 de zile pentru depășirea limitei de viteză și 30 de zile pentru conducere agresivă).
De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursă foto: IPJ Constanța