ACCIDENT GRAV. O autoutilitară şi o ambulanţă s-au ciocnit: două persoane au murit
07 septembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate
Un accident grav a avut loc în această dimineaţă între Satu Mare şi Negreşti-Oaş. Două persoane au murit după ce o ambulanţă şi o autoutilitară s-au ciocnit.
”Pe DN19 Satu Mare – Negreşti-Oaş, pe raza localităţii Ciuperceni, judeţul Satu Mare, a avut loc o coliziune între o ambulanţă şi o autoutilitară”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din
Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit primelor informaţii, în urma impactului, două persoane au decedat, una dintre ele, aflată în autoutilitară, fiind carbonizată. Mai multe persoane au ajuns la spital cu fracturi.
În autoutilitară au fost 5 pasageri, iar în ambulanță 3 pasageri, precizează ISU Satu Mare.
Sursă foto: news.ro
Publicitate
Social
Externe
Sănătate
Educație
Dosar penal pentru mărfuri contrafăcute. Polițiștii au găsit mai multe colete cu jucării „fake”
Aproximativ 3,5 tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști
Măsuri de ordine pentru meciul dintre FC Farul Constanța şi ASC Oțelul Galați
Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța
Universitatea „Ovidius” din Constanța, inclusă în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education
Percheziții într-un dosar penal de braconaj și uz de armă fără drept
O femeie a fost reținută pentru proxenetism și spălare de bani. Ar fi înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care l-ar fi deținut
Mai multe
URMĂREȘTE
Lumina lui Hristos
DESPRE GRIJILE VIEȚII
Lumina lui Hristos
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Lumina lui Hristos
IUBIREA CARE UCIDE
Lumina lui Hristos
APOSTOLIA MILENIULUI III
Lumina lui Hristos
PUTEREA CRUCII
Lumina lui Hristos
URMAREA LUI HRISTOS
Lumina lui Hristos