NAȚIONAL. O mașină a fost spulberată de tren. Șoferița de 63 de ani a ignorat toate semnalizările - ea a scăpat cu viață și a fost amendată
O şoferiţă a scăpat ca prin urechile acului în urma unui accident foarte grav: maşina pe care o conducea a fost lovită de tren. Femeia, în vârstă de 63 de ani, a ignorat indicatoarele la trecerea peste calea ferată şi apropierea trenului.
Incidentul a avut loc pe strada Regimentului din Curtea de Argeş.
„În urma verificărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, s-a stabilit că o femeie de 63 de ani, din Curtea de Argeş, care conducea un autoturism pe str. Regimentului de pe raza localităţii de domiciliu, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren de tip automotor pentru transport pasageri, care se deplasa pe ruta Piteşti-Curtea de Argeş”, precizează IPJ Argeş.
Amendată cu 1.305 lei
Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să fi fost rănită.
„Nu sunt victime, în autoturism era o singură persoană care s-a evacuat”, explică ISU Argeş.
Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare. Şoferiţa a fost însă amendată.
„În urma abaterii constatate, conducătoarea autoturismului a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, totodată fiind aplicată măsură complementară de 6 puncte penalizare”, explică IPJ Argeş.
Sursă foto: ISU Argeş