Sfârșit tragic pentru un adolescent de 14 ani: a fost prins sub o mașină spulberată de TIR - alte trei persoane au fost rănite. VIDEO
Un adolescent de 14 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui teribil accident produs, în această dimineață, în județul Iași. Tragedia a avut loc pe DN2, în localitatea Cristești, când un TIR s-a ciocnit violent de o mașină.
Potrivit reprezentanților ISU Iași, la fața locului au intervenit o autospecială de intervenție cu module de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD de la Secția de Pompieri Pașcani cu opt subofițeri și o ambulanță cu medic de la Serviciul de Ambulanță.
Ajunse la locul accidentului, echipajele de prim-ajutor au găsit un adolescent de 14 ani prins sub mașină. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, personalul medical a fost nevoit să constate decesul tânărului.
„Echipajele sosite la locul intervenției, au constatat ca sunt două victime conștiente, încarcerate, o victimă conștientă, neîncarcerată și un copil de 14 ani, decedat, prins sub autoturism”, au transmis autoritățile ieșene.
Conform primelor date, în accidentul rutier produs miercuri dimineață, pe DN2, în localitatea Cristești, județul Iași, au fost implicate un TIR și un autoturism.
Sursă foto / video: Observator News / Facebook Tele M Iași