Noapte de foc pentru pompierii din Măcin: s-au luptat mai bine de cinci ore cu un incendiu produs la o stână
În această noapte, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la o stână aflată la ieșire din localitatea Măcin.
Către locul intervenției au fost dislocate două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Măcin.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la o stivă de baloți de nutreț.
Deoarece exista un risc ridicat de propagare a flăcărilor la saivanul de animale și la celelalte stive de baloți, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două echipaje cu autospeciale de stingere.
Intervenția a fost de amploare, pompierii luptându-se cu flăcările mai bine de cinci ore.
Au ars aproximativ 100 de baloți rotunzi de furaje, alți 200 fiind salvați.
Datorită intervenției în timp operativ a salvatorilor militari, saivanul de animale nu a fost afectat de flăcări.
Cauza probabilă de producere a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Sursă foto: ISU Delta Tulcea