JUDEŢUL TULCEA. O pensiune a fost cuprinsă de flăcări - podul clădirii s-a aprins ca o torţă din cauza căldurii
În această după-amiaza dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de urgență “Delta” al județului Tulcea a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul ca în localitatea Sarichioi din județul Tulcea a izbucnit un incendiu la acoperișul unei pensiuni.
Imediat către locul indicat au fost trimise doua echipaje de salvatori, cu doua autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Babadag și un echipaj SMURD, ulterior forțele fiind suplimentate cu încă un echipaj cu o autospeciala de capacitate mărită din cadrul Detașamentului Tulcea.
Ajunși la fata locului, pompierii au observat ca incendiul se manifesta cu flacăra deschisa la acoperișul de stuf la acoperișul de stuf al clădirii și au intervenit imediat pentru a localiza incendiu și mai apoi pentru a-l lichida.
Intervenția echipajelor de pompieri a fost una destul de dificila însă în mai putin de doua ore au reușit să stingă focul, pagubele incendiului fiind limitate doar la acoperișul pensiunii care a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 200 de mp.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Cauzele probabile a incendiului a fost efectul termic al căldurii concentrate, adică efectul de lupă al unui obiect ce a stat în soare.