Accident grav, în Năvodari, în această dimineaţă. O persoană a murit, două au ajuns la spital după ce o maşină şi o autocisternă s-au ciocnit

Pompierii din cadrul ISU Constanţa au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă la un accident ce a avut loc în zona Rompetrol, din Năvodari.
Potrivit prinelor informaţii, o maşină şi o autocisternă s-au ciocnit, iar în urma impactului violent trei persoane au fost rănite şi au nevoie de îngrijiri medicale.
La faţa locului s-a intervenit cu 3 ambulanţe SMURD, 2 autospeciale de stingere a incendiilor şi un echipaj de la SAJ Constanţa. În aceste momente, un Smurd Mamaia se indreapta spre spital cu o victima, iar Smurd C cu un minor constient, colaborant.
Cadrele medicale resuscitează o persoană. Nu sunt scurgeri de combustibil din cisterna.
UPDATE. Din păcate, persoana resuscitată nu a răspuns manevrelor, iar cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul.
- în curs de actualizare -
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație

Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat

Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidență a Salariaților în format online - REGES-ONLINE
Constanța, sub cod galben de vânt!
Dosar penal pentru bunuri contrafăcute! Ce au descoperit polițiștii într-un container
Cum se pregăteau casele țărănești pentru Paște în vremuri de demult?
Cetățean străin depistat de polițiștii de frontieră la volanul unui autocamion cu un permis de conducere fals
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

