CONSTANŢA. O tânără de 22 de ani a ajuns la spital, cu arsuri pe mână, după ce a vrut să aprindă aragazul. Au intervenit pompierii
12 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină, în urmă cu puţin timp, pe strada Horia Agarici, din Constanța, acolo unde un apel la 112 anunţa că o butelie a explodat într-un apartament.
Ajunşi la faţa locului, pompieiri au constatat că este vorba despre o acumulare de gaze în masca de chiuveta unde era depozitată butelia.
În urma deflagrației proprietarul, o femeie în vârstă de 22 de ani, a suferit arsuri pe mâini şi a fost preluată de către echipajul SMURD B și transportată la spital.
Nu a fost incendiu sau alte probleme.
La fața locului, au intervenit două autospeciale de stingere, SMURD B, SMURD C, Desca Fripis.
Publicitate
Social
Externe
Sănătate
Educație
Dosar penal pentru mărfuri contrafăcute. Polițiștii au găsit mai multe colete cu jucării „fake”
Aproximativ 3,5 tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști
Măsuri de ordine pentru meciul dintre FC Farul Constanța şi ASC Oțelul Galați
Se oprește apa în zonele Badea Cârțan și Vivo din municipiul Constanța
Universitatea „Ovidius” din Constanța, inclusă în primul clasament internațional al cercetării științifice interdisciplinare Times Higher Education
Percheziții într-un dosar penal de braconaj și uz de armă fără drept
O femeie a fost reținută pentru proxenetism și spălare de bani. Ar fi înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care l-ar fi deținut
Mai multe
URMĂREȘTE
Lumina lui Hristos
DESPRE GRIJILE VIEȚII
Lumina lui Hristos
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Lumina lui Hristos
IUBIREA CARE UCIDE
Lumina lui Hristos
APOSTOLIA MILENIULUI III
Lumina lui Hristos
PUTEREA CRUCII
Lumina lui Hristos
URMAREA LUI HRISTOS
Lumina lui Hristos