dobroge.tv

Live

Accident pe Autostrada Soarelui. Două autoturisme s-au ciocnit, un şofer a ajuns la spital

Accident pe Autostrada Soarelui. Două autoturisme s-au ciocnit, un şofer a ajuns la spital
10 iulie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Un accident a avut loc astăzi, la kilometrul 71 de pe autostrada Soarelui, în judeţul Călăraşi, pe sensul către Bucureşti. În urma impactului dintre două maşini, un șofer a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Potrivit Centrului Infotrafic, "pe Autostrada A2 București - Constanța, la kilometrul 71, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme (unul transporta o rulotă), motiv pentru care circulația rutieră este restricționată pe prima bandă și a doua bandă a sensului de mers către București și se desfășoară pe banda de urgență, până la finalizarea cercetării locului faptei. Valorile de trafic sunt ușor ridicate, în creștere".

Sursă foto: antena3.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233