Un adolescent de 16 ani a provocat un accident cumplit. Un tânăr de 25 de ani a sfârşit decapitat, în timp ce fratele său geamăn a fost rănit grav
Un adolescent de 16 ani a provocat un accident în urma căruia un tânăr de 25 de ani a avut parte de o moarte îngrozitoare. Accidentul a avut loc noaptea trecută, pe o şosea din judeţul Timiş. Potrivit primelor informaţii, adolescentul ar fi intrat cu tractorul pe contrasens şi a lovit o maşină în care se aflau doi fraţi gemeni, de 25 de ani.
Şoferul din autoturism a sfârșit decapitat, în timp ce fratele său geamăn, aflat pe locul din dreapta, a fost rănit grav.
"La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Două persoane au rămas încarcerate. S-a intervenit pentru extragerea uneia dintre
victime, care prezenta semne vitale. Din nefericire, cealaltă victimă a fost declarată decedată", au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Băiatul de 16 ani nu avea permis pentru a conduce tractorul.
"Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorul auto, rănirea tânărului de 16 ani și a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar", a transmis IPJ Timiș.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest caz.
Sursă foto: observatornews.ro