Asistentă medicală, ucisă de fostul iubit - bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori
O tânără asistentă a fost ucisă cu sânge rece de fostul iubit. Bărbatul și-a înjunghiat mortal fosta iubită pe o stradă din Cluj-Napoca. Tânăra, în vârstă de 30 de ani, era asistentă medicală. După săvârșirea faptei, bărbatul a fugit la casa mamei sale din comuna Udești, județul Suceava. Mascații l-au ridicat luni, în jurul orei 14:00, și l-adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Potrivit stiridecluj.ro, Mohamed Mustafa Mohamed are 28 de ani și este originar din Algeria, dar a urmat studiile în Suceava. El a comis crima în cursul nopții, iar apoi a fugit în Suceava, unde a fost prins rapid ca urmare a informațiilor precise colectate de Poliția Cluj, fiind urmărit pas cu pas și luat ca din oală de poliția din Suceava.
Tânăra omorâtă era din Suceava și a revenit la Cluj-Napoca cu un autocar azi-noapte. Fostul iubit a așteptat-o în stație, în Gheorgheni, și a înjunghiat-o de mai multe ori.
Suspectul și-a amenințat cu moartea fosta iubită prin intermediul unor mesaje trimise pe telefonul mobil. Din păcate, femeia nu a spus nimic despre aceste amenințări.
Suspectul a mai avut astfel de comportamente violente și în trecut. În 2018 a fost cercetat într-un dosar pentru agresiune față de o altă fostă iubită în casa căreia a intrat cu forța, i-a spart telefonul și a lovit-o. A primit atunci o amendă penală și interdicția de a mai pune mâna pe arme albe, interdicție pe care acum a încălcat-o.