Anchetă a poliţiştilor după moartea unui tânăr, la Costineşti. A fost scos din mare, dar a murit la scurt timp
Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce un tânăr a fost scos din mare inconştient, duminică după amiază, în staţiunea Costineşti, iar ulterior a decedat. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au precizat că acesta avea un traumatism cranian grav. Victima nu a fost deocamdată identificată.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că, duminică după amiază, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost scoasă din apa mării, în zona Obelics, inconştientă.
Poliţiştii au
constatat că cele sesizate se confirmă, iar tânărul respectiv a murit.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest acest caz şi continuă cercetările pentru a lămuri întreaga situaţie, dar şi pentru a stabili identitatea victimei.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au precizat că echipele medicale au găsit tânărul în stop cardiorespirator şi având un traumatism cranian grav. Au fost făcute manevre de resuscitare, dar nu a mai putut fi salvat.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Sursă foto (ilustrativă): cancan.ro