JUDEȚUL CONSTANȚA. Accident grav în această seară! O persoană a murit, iar două sunt în stare gravă după ce o mașină s-a răsturnat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină vineri, 27 mai, pe DN2A, la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu, spre Hârșova, acolo unde o mașină în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat.
La fața locului a intervenit Detașamentul Medgidia cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă, un echipaj SMURD B, o Autospecială de Transport Victime Multiple și elicopterul SMURD.
În urma impactului, una dintre persoane și-a pierdut viața, două sunt în stare gravă și două sunt stabile.
Au fost transportate la Spitalul Județean Constanța: o victimă stare gravă cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și abdominal,2 două victime cu traumatisme cranio-cerebrale și una cu traumatism de membru superior.
Ce spun polițiștii
Astăzi, în jurul orei 19.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, la km 167, pe sensul de mers dinspre municipiul Constanța către orașul Hârșova.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers spre stânga, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe câmp.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a unui pasager, de 56 de ani, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor 3 pasageri.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursă foto: ISU Dobrogea