JUDEȚUL CONSTANȚA. Patru persoane au scăpat ca prin minune după ce două mașini s-au ciocnit violent: una dintre ele s-a rupt în două
Patru persoane au scăpat ca prin minune în urma unui accident produs sâmbătă seară pe DJ 228, în zona localității Galeșu. Două mașini s-au ciocnit violent, iar una dintre acestea s-a rupt în două.
Potrivit IPJ Constanța, deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de două femei, de 21, respectiv 23 de ani, care circulau din sensuri opuse. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor două conducătoare auto, precum și a doi bărbați, pasageri dreapta față în cele două autoturisme.
Cele patru victime au fost găsite conștiente, cooperante și neîncarcerate. Au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ sosite la locul accidentului, iar apoi au fost transportate la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursă foto: Observator News