JUDEŢUL CONSTANŢA. Copil de 14 ani în stare gravă după un accident provocat de un șofer fără permis. Bărbatul a intrat în depăşire, dar a pierdut controlul volanului
Un copil de 14 ani se află în stare gravă în urma unui accident ce a avut loc ieri, pe drumul național 2A, la intrarea în satul Gălbiori, din judeţul Constanţa. Totul a fost provocat de un bărbat care a urcat la volan deşi nu avea permis.
Potrivit IPJ Constanţa, impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de către 2 bărbați, cu vârstele de 31, respectiv 27 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a unui pasager de 14 ani din primul autoturiam, precum și vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto și a unui alt pasager, de 33 de ani, din cel de-al doilea autoturism. La faţa locului au intervenit patru ambulanţe și un elicopter SMURD. Băiatul de 14 ani a suferit răni grave și a fost transportat la spital. Șoferii celor două mașini și un alt pasager au leziuni ușoare.
Din primele cercetări a reieșit faptul că șoferul de 31 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursă foto: Ziua de Constanţa Facebook