4 bărbaţi şi o femeie, cercetaţi după ce au încercat să vândă droguri la un festival din Mamaia. Aveau asupra lor cocaină, ketamină şi cannabis

Cinci persoane sunt cercetate de poliţiştii constănţeni după ce au încercat să vândă droguri la un festival din Mamaia, asupra acestora fiind găsite cocaină, ketamină şi cannabis.
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au depistat 5 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
În noaptea de 29 spre 30 aprilie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, împreună cu procurori ai D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au desfășurat activități într-un dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Astfel, în incinta unui festival, desfășurat în stațiunea Mamaia, au fost depistate 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani (4 bărbați și o femeie), asupra unora dintre acestea fiind descoperite droguri de risc și mare risc (cocaină, ketamină, cannabis).
Persoanele în cauză au fost conduse la sediu, pentru audieri, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun.
Din cercetări a reieșit faptul că o persoană ar fi închiriat un apartament, în zona locului de desfășurare a evenimentului, cu scopul de a depozita droguri destinate vânzării în incinta festivalului.
Ulterior, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința în cauză, fiind descoperite aproximativ 280 de grame de cocaină și 21 de grame de ketamină, mai multe instrumente destinate cântăririi, porționării și ambalării drogurilor, precum și sume de bani în lei și euro, cu privire la care există bănuiala că provin din trafic de droguri.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

