TULCEA. Bărbat de 76 de ani, căutat după ce a fost dat dispărut
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost anunțat în jurul orei 20 în această seară despre faptul că o persoană, bărbat, în vârstă de 76 de ani care se afla la pescuit cu câțiva prieteni e dispărut de câteva ore, de pe un canal în zona localității Lunca.
La fața locului a fost trimis un echipaj format din trei subofițeri cu ambarcațiune și o autospecială de transport pentru căutarea persoanei dispărute. De asemenea la fața locului au fost mobilizate și forțe din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, un echipaj format 3 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și a fost alertat și SVSU Jurilovca pentru a căutarea persoanei dispărute.
După mai bine de două ore de căutări, atât pe malurile canalelor, pe apă și pe terenurile agricole din jurul locației unde a fost văzut ultima dată, bărbatul a fost găsit în localitatea Ceamurlia de Jos de câțiva localnici.
Acesta a fost evaluat medical de către colegii ce încadrează ambulanța SMURD și a refuzat să fie transportat la spital. În urma evaluării medicale acesta nu prezenta răni ori alte afecțiuni.
A fost lăsat în grija prietenilor.
Salvatorii militari recomandă persoanelor ce merg în această perioadă în Delta Dunării pentru a se bucura de natură să nu se apropie foarte mult de malurile apei, să fie atenți in zonele unde este stuf des pentru că tocmai aceste zone sunt înșelătoare și pot fi surprinși de malurile abrupte căzând în apă iar dacă doresc să facă o plimbare să își anunțe intenția dar și direcția în care merg și dacă este posibil să poarte cu ei un telefon mobil.