CONSTANŢA. Un MiG-21 LanceR a aterizat de urgenţă la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Ce spune MApN
Un MIG 21 Lancer, care a decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a primit un semnal de la bord că trenul de aterizare nu s-ar fi închis complet. În acest caz, aeronava a revenit pentru aterizare, procedura fiind realizată în siguranţă, nefiind înregistrate probleme cu trenul de aterizare.
”Marţi, 12 aprilie, pe timpul executării unui zbor de instrucţie, o aeronavă MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat o problemă minoră legată de funcţionarea trapelor trenului de aterizare. Aeronava a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 17.50”, a trasmis,
marţi seară, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că, după decolare, pilotul a raportat că senzorii de la bord indică închiderea incompletă a trapelor trenului de aterizare.
”Ca urmare, pilotul a aplicat procedurile standard de soluţionare a cazului special, în concordanţă cu manualele de exploatare a aeronavei, şi a aterizat în siguranţă pe aerodomul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 18.50”, a transmis MApN.
O comisie numită de comandantul Bazei 86 Aeriană cercetează cauzele acestui eveniment.
Sursă foto: https://www.defenseromania.ro/