Strigăt de durere și neputință. Un tânăr și-a văzut părinții și frații arzând de vii: „Am rupt poarta, dar nu puteam intra. Strigau după ajutor”. Unul singur dintre cei cinci copii a supraviețuit
Durere fără margini pentru un tânăr de 21 de ani din Turda. Ieri dimineață și-a văzut părinții și frații arzând de vii în casa mistuită de flăcări. A încercat să intre să-i salveze, însă nu a putut. Autoritățile ajunse la fața locului au declanșat Planul Roşu de Intervenţie. Un băiat de 14 ani este singurul supraviețuitor, însă starea lui este critică.
Potrivit Observator News, pompierii au intervenit de urgenţă ieri dimineață, evacuând din două încăperi aflate în flăcări şi inundate de fum, doi adulţi şi cinci copii, cărora li s-a acordat primul ajutor. A fost declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 6.05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale și a fost transportat de urgență la spital de către un echipaj SAJ.
Și-a văzut părinții și frații arzând
Băiatul cel mare al familiei, de 21 de ani, care locuia şi el aproape, cu soţia şi un bebeluş, a fost martorul nenorocirii.
„S-a trezit fiica mea. O alăpta pe fată şi a văzut o flacără mare”, a declarat fiul cel mare al familiei pentru Observator News.
A fugit imediat din casă, însă nu a putut face nimic
„Când am ieşit aici, tata cu fraţii strigau: Ajutor, ajutor!”, a mai declarat tânărul pentru sursa citată.
Disperat, tânărul a încercat să îi salveze, dar flăcări uriaşe se ridicau în jurul construcţiei.
„Eu m-am dus, am rupt poarta, dar nu mă puteam băga înăuntru absolut deloc. Am strigat la vecini, am aruncat apă cu găleţile. Am încercat cu furtunul. Dar mai tare venea flacăra”, a mai declarat acesta.
Părinții și patru copii și-au pierdut viața
Pompierii au reuşit să-i scoată şi au început să-i resusciteze. Pentru părinţi şi patru dintre copii n-au mai avut ce să facă. Singurul supravieţuitor este un băiat de 14 ani. Adolescentul a ajuns în stare gravă la spital. Iar medicii se chinuie să-l ţină în viaţă.
Sursă foto: Observator News / captură Youtube dejeanul1