Crima care a şocat Constanţa - un bărbat şi-a înjunghiat tatăl care a murit înecat cu propriul sânge! Constănţeanul a fost trimis în judecată
Un constănţean a fost trimis în judecată după ce şi-a ucis tatăl, înjunghiindu-l de mai multe ori cu un cuţit în gât. În timp cercetărilor, bărbatul a susţinut că întregul conflict a fost generat de tatăl său.
Evenimentul a avut loc în 6 februarie, în incinta unei societăţi comerciale de pe strada Cumpenei, din municipiul Constanţa, care aparţinea mamei sale. Pe fondul unei stări familiale conflictuale şi al neînţelegerilor din motive materiale, în cursul unei altercaţii, inculpatul l-ar fi ucis cu intenţie pe tatăl său, în vârstă de 66 de ani.
Potrivit procurorilor, constănţeanul "i-ar fi aplicat lovituri în mod repetat cu un cuţit în zona gâtului, astfel că i-a provocat grave
leziuni ce au condus imediat la moarte, prin asfixie mecanică, consecinţa obstrucţiei căilor respiratorii cu sânge, urmarea unei plăgi înţepat-tăiate la nivel cervical cu interesare vasculară (artera carotidă comună şi vena jugulară internă) şi traheală”.
"Pe parcursul anchetei penale inculpatul s-a prevalat iniţial de dreptul de a nu da declaraţii şi de a nu se auto-incrimina, însă ulterior a solicitat să fie audiat şi a invocat că întregul conflict ar fi fost generat de victimă şi că nu îşi aminteşte cu exactitate desfăşurarea întregului incident care a dus la moartea tatălui său”, au precizat procurorii.
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
Sursă foto: adevarul.ro