11 ore de luptă pentru pompierii tulceni. Au ars aproximativ 1.000 de hectare de pădure

Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost anunțat ieri prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în zona Sireasa și Sălceni în Delta Dunării arde vegetație uscată. La scurt timp după ora 12:00 un echipaj format din 7 subofițeri s-a deplasat în zona indicată cu o autospecială și o ambarcațiune pentru stingerea acestuia.
La fața locului salvatorii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață întinsă, cu mai multe focare active iar porțiuni de pădure erau deja cuprinse de flăcări. Forțele au fost suplimentate pentru protejarea locuințelor din zonă dar și a fondului forestier cu o ambarcațiune de intervenție și un echipaj format din 5 subofițeri.
Din cauza vântului puternic, a zonelor greu accesibile în care se manifestau focarele și a suprafețelor întinse au ars până în prezent aproximativ 1000 de ha de pădure și vegetație uscată și palustră.
După aproximativ 11 ore de luptaăcu focul pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea au reușit să oprească înaintarea flăcărilor, iar in acest moment sunt în zonă pentru supraveghere. Există posibilitatea de reaprindere.
De asemenea, tot noaptea trecută pompierii au mai intervenit și la alte incendii de vegetație uscată în zona Mineri, Somova, Dăeni și Peceneaga. În zona Dăeni - Pecineaga incendiul de vegetație a afectat mai mulți stâlpi electrici, iar pompierii au interveit pentru a evita răspândirea flăcărilor.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

