NAȚIONAL. Un elev de șapte ani a murit după ce i s-a făcut rău la școală. Medicii nu au mai putut face nimic să-i salveze viața
Un copil de şapte ani din localitatea Mereni, judeţul Teleorman, a murit, după ce i s-a făcut rău la şcoală.
Potrivit impactnews24.ro, învăţătoarea a aşteptat să ajungă părinţii la şcoală în loc să sune la 112 şi să solicite o ambulanţă. Elevul s-a stins din viaţă înainte de a ajunge la spital.
Potrivit Observator News, copilului i s-a făcut rău la şcoală, acuzând dureri în zona pieptului. În scurt timp, el a rămas inconştient la pământ. Mama sa a fost sunată, spunându-i-se că fiul său nu se simte bine.
Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a procedat la acordarea primului ajutor, însă pentru copil nu s-a mai putut face nimic decât să se constate decesul.
Ce spun oamenii legii
Potrivit IPJ Teleorman, în data de 9 februarie, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, au fost sesizați cu privire la faptul că un copil în vârstă de 7 ani este inconștient.
În baza celor sesizate, echipa operativă din cadrul Poliției orașului Videle s-a deplasat la fața locului constatând că cele sesizate să confirmă.
În jurul orelor 10:30, mama minorului din localitatea Mereni, județul Teleorman a fost sunată de un cadru didactic al școlii, aducându-i la cunoștință faptul că fiul ei se simte rău, acuzând dureri în zona pieptului și rămânând inconștient la sol.
Echipajul de ambulanță prezent la fața locului a procedat la acordarea primului ajutor, iar în urma protocolului a fost declarat decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se da soluție legală prin Parchetul competent.
Sursă foto: Mediafax