NAȚIONAL. Un adolescent de 14 ani a fost bătut şi lăsat inconştient într-un parc. Polițiștii s-au autosesizat

Un adolescent de numai 14 ani a fost lovit într-un parc din Piteşti, de un băiat de aceeaşi vârstă cu el. Agresorul i-a dat un pumn atât de tare, încât victima a rămas inconştientă pe alee. Imediat după incident, agresorul a fugit.
Potrivit Observator News, scena a fost filmată de un apropiat al celui din urmă şi a ajuns pe reţele de socializare. Aşa s-a sesizat şi poliţia care a deschis o anchetă. În imagini se observă cum unul dintre adolescenți îl lovește pe celălalt, care cade la pământ și rămâne nemișcat.
„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, cu privire la o stare conflictuală, petrecută între două persoane, în municipiul Piteşti, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti s-au autosesizat, în dimineaţa zilei de 06 februarie a.c. şi au efectuat verificări, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti, toate persoanele implicate (persoana vătămată şi agresorul – ambii minori de 14 ani, precum şi martori ai evenimentului) au fost identificate”, a anunţat IPJ Argeş, duminică, potrivit News.ro.
Poliţiştii au precizat că adolescentul lovit a primit asistenţă medicală imediat după incident, insă nu a fost nevoie să se interneze.
După administrarea probatoriului, poliţiştii vor stabili ce măsuri legale vor lua în acest caz.
„În continuare, se efectuează cercetări, urmând ca, după administrarea probatoriului, să se ia măsurile legale în consecinţă”, au mai precizat oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
Sursă foto: Observator News
Social
Externe
Sănătate
Educație

Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale

Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
.jpeg)
Recomandări pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Încep lucrările de reabilitare termică a trei blocuri din Constanța, printr-o investiție de aproape 11 milioane de lei finanțată prin PNRR
Restricții de circulație în zona peninsulară pentru slujba de Înviere
ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre
Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

