Accident grav pe A4. Cinci tineri au ajuns la spital, apelul la 112 a fost trimis de maşină: ''Am trimis ajutoare după coordonate''
Cinci tineri au ajuns la spital azi noapte după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident pe autostrada A4 (podul lui Apolodor). La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi echipaje pentru stingerea flăcărilor.
Potrivit primelor informaţii, maşina în care se aflau cei cinci tineri a intrat într-un parapet, iar în urma impactului a luat foc.
Cei cinci, 3 fete şi 2 băieţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, au suferit răni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, pentu îngrijiri de specialitate.
Apelul la 112 a venit de la maşină care este de generaţie nouă, ea a trimis coordonatele şi astfel ISU Dobrogea a trimis ajutoare.
“Am putut asculta ambiental și am trimis ajutoare după coordonate”, a precizat ISU Dobrogea.