MEDGIDIA. Clipe de groază pentru mai multe familii: au fost evacuate în toiul nopții după ce două garsoniere au fost cuprinse de flăcări. Cinci persoane au ajuns la spital
Mai multe familii din Medgidia au trăit spaima vieții lor. Au fost evacuate în toiul nopții după ce două garsoniere au fost cuprinse de flăcări, iar holul blocului a fost invadat de fum. Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările, 25 de persoane au fost evacuate, iar cinci au fost transportate la spital.
Alarma a fost dată vineri, 28 ianuarie, în jurul orei 02.00 printr-un apel la 112 care anunța că pe scara blocului 3 TINERI din strada Plevnei din Medgidia este foarte mult fum. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a trimis trei Autospeciale de Stingere, o Autoscară, trei echipaje SMURD, o Descarcerare, o Autospecială Transport Victime Multiple și trei Ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
În jurul orei 02:45, la nivelul spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenție. La ora 03.00 au fost evacuați toți locatarii blocului, 25 adulți și cinci copii. Ulterior, la ora 03.16 incendiul a fost localizat.
Cinci persoane au fost transportate la spital. Dintre acestea, un bărbat cu arsuri pe față și la membrele superioare, două persoane intoxicate cu fum dar conștiente și două femei cu atac de panică.
În total, în bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulți și doi copii au fost evacuați de către echipajele de intervenție.
Incendiul s-a manifestat la două garsoniere de la etajul 2 al blocului (P+3), în care erau depozitate materiale textile și mase plastice, pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Holul blocului, pe o suprafață de 10 mp și alte 12 garsoniere au fost afectate de fum și apă.
Persoanele evacuate au fost cazate de către Primărie la un hotel din Medgidia.
Intervenția s-a încheiat la ora 05.43.
Din primele informaţii, un locatar a uitat o ţigară aprinsă.