NAȚIONAL. Împreună pe ultimul drum. Doi frați, de 13 și 15 ani, și-au pierdut viața între fiarele unei mașini spulberate de tren. FOTO/VIDEO
Doi fraţi adolescenţi de 13 şi 15 ani şi-au pierdut viaţa, aseară, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, la o trecere peste calea ferată din Bistriţa-Năsăud. Şoferul, care a scăpat teafăr, le-a spus poliţiştilor că pur şi simplu nu a văzut indicatorul de oprire. În tren se aflau 20 de călători, însă aceştia au scăpat nevătămaţi.
Potrivit Observator News, în maşina lovită de tren se aflau patru persoane. Mai aveau cinci kilometri până să ajungă acasă, în comuna mureşană Tușinu. Drumul i-a dus prin Miceștii de Câmpie, unde la trecerea peste calea ferată nu sunt bariere, ci doar o cruce a Sfântului Andrei. La volan se afla un bărbat de 32 de ani.
Atât şoferul, cât şi un pasager de 41 de ani au scăpat cu răni uşoare. Au reuşit să iasă singuri din maşină. Nu şi cei doi adolescenţi care îi însoţeau şi nici cei doi câini pe care tocmai îi cumpăraseră.
Potrivit ISU Bistrița, cei doi adulți care au supraviețuit accidentului au fost găsiți conștienți și cooperanți, însă cu atac de panică și cu răni la nivelul capului.
„În urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, pasageri în autoturism, au fost răniţi şi ulterior declaraţi decedaţi datorită leziunilor suferite”, transmite IPJ Bistriţa Năsăud.
20 de pasageri se aflau în tren, în momentul impactului, motiv pentru care autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. Călătorii au scăpat însă doar cu sperietura.
Şoferul maşinii şi pasagerul de 41 de ani au fost trasportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Mureş cu răni în zona capului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.
Ce spun polițiștii
Cei doi minori decedaţi duminică seara într-un accident feroviar produs pe raza localităţii Miceştii de Câmpie aveau 13, respectiv 15 ani şi erau din satul Tuşinu din judeţul Mureş, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
În maşină se mai afla tatăl celor doi copii, un bărbat de 41 de ani, care stătea pe locul din dreapta şoferului, şi conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din localitatea mureşeană Sânpetru de Câmpie.
„În această seară, poliţiştii Serviciului Rutier au fost direcţionaţi la locul producerii unui accident, pe Drumul Judeţean 162, în Miceştii de Câmpie. Din primele informaţii, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpie, judeţul Mureş, în timp ce se deplasa pe Drumul Judeţean 162, la o trecere cu nivel de cale ferată simplă, fără bariere, a fost colizionat de un tren. În urma impactului, atât şoferul, cât şi un pasager de 41 de ani, din Tuşinu, judeţul Mureş, au fost răniţi. Totodată, în urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, din aceeaşi localitate, pasageri în autoturism, au fost răniţi şi ulterior declaraţi decedaţi datorită leziunilor suferite”, a transmis IPJ.
Sursă foto: Bistrițeanul
Sursă video: news.ro