NAȚIONAL. Sfârșit tragic pentru un bărbat. Gheorghe a murit strivit sub propria dubă, în urma unui accident produs de un tânăr beat
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Voineşti. Gheorghe, fost inginer mecanic în vârstă de 59 de ani, a murit într-un accident rutier produs vineri dimineaţa, în localitatea Gemenea, pe DN 72A. Un tânăr băut bine a intrat frontal în el, iar impactul i-a fost fatal.
Potrivit Observator News, șoferul de 22 de ani a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a intrat direct în autoutilitara condusă de un bărbat în vârstă de 59 de ani. Gheorghe E., a lucrat aproape toată viața ca inginer mecanic la Stațiunea de Cercetare Pomicolă din Voinești. Soția sa lucrează și ea tot la Stațiune, fiind cercetătoare. Abia o lăsase la serviciu și se îndrepta către casă pentru a încărca fructe cu autoutilitara. Mai avea până acasă în jur de 700 de metri.
„A murit, zic eu, nevinovat. Fiindcă am fost între primii, am ajuns aici cu mașina de pompieri, în momentul în care au plecat de lângă primărie, pentru că acolo își au sediul și mașina era răsturnată pe partea dreaptă a DN 72”, a declarat Gabriel Sandu, primarul din Voinești, pentru sursa citată.
Un tânăr băut a intrat frontal în mașina condusă de fostul inginer de la Stațiunea Pomicolă din Voinești, iar impactul i-a fost fatal. Şoferul vinovat, în vârstă de 22 de ani, avea o alcoolemie de 0,89. În maşina sa mai era un minor. Amândoi au scăpat teferi.
Bărbatul a fost aruncat din dubă
„În momentul în care am ajuns aici am găsit 2 mașini care au produs accidenul. Una era răsturnată peste o victimă, în celălalt auto erau două victime care nu au necesitate descarcerarea”, a declarat Brânzaru Laurențiu, șef Gardă Intervenție Voinești pentru sursa citată.
Starea în care se afla bărbatul a făcut imposibilă resuscitarea.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier. Oricum, șoferul se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar și pentru ucidere din culpă.
Sursă foto: Observator News