NAȚIONAL. Vilă vandalizată de cei care au închiriat-o de Revelion: „Aveau săbii, macete. Sigur s-au bătut. Când am venit eu erau niște șervețele cu sânge”

O vilă din zona centrală a Capitalei a fost vandalizată de cei care au închiriat-o. a povestit pentru Digi24 cum turiștii pe care i-a găzduit în noaptea dintre ani i-au distrus vila. Între timp, a depus și plângere penală.
Potrivit Observator News, petrecăreţii au reuşit să distrugă inclusiv pereţii casei. Mai mult, au vândut bilete la intrare și au organizat o adevărată petrecere underground. Din păcate, proprietarul nu avea asigurare.
„Se pare că au fost vreo 20-30. Aveau săbii, macete. Se juca unul cu o macetă pe aici... Sigur s-au bătut. Când am venit eu erau niște șervețele cu sânge”, a povestit Babu Iancu, proprietarul vilei.
Distracția a fost întreruptă când unul dintre ei și-a dat seama că sunt filmați de camerele montate în vilă. Au spart biroul proprietarului, au smuls cablurile sistemului de supraveghere și au continuat petrecerea nebună. Banii pe care tinerii i-au plătit pentru cazare au fost rapid recuperați. Ar fi organizat o adevărată petrecere underground, la care accesul se făcea doar pe baza biletelor tăiate la intrarea în vilă. Totul fără știrea proprietarului.
„Uitați televizorul, l-au aruncat de la etaj. Aici era biroul, era închis, uitați e spart, au forțat, au tăiat cablurile, nu știu ce credeau că o să fie și apoi au intrat în birou și au scos camerele de luat vederi din funcțiune. E imposibil așa ceva, n-ai cum... spargi pereți”, a declarat proprietarul pentru Digi 24.
3.500 de lei au plătit tinerii pentru o noapte de distracție. Proprietarul trebuie să scoată, însă, din buzunar de cel puțin 20 de ori suma pentru a-și recupera investiția, adică peste 14.000 de euro.
„Eu cred că a fost o petrecere tematică de distrugere. Au spart cinci uși, patru televizoare, plus tablouri”, este de părere proprietarul.
După ce au distrus tot ce se putea distruge, spre dimineaţă petrecăreţii au plecat la casele lor. Niciunul dintre ei nu-i mai răspunde acum la telefon bărbatului de la care au închiriat casa. Proprietarul a făcut plângere la poliție și speră să își recupereze, măcar parțial, investiția.
Sursă foto: Digi 24
Galerie Foto
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

