NAȚIONAL. Mamă omorâtă în bătaie chiar de fiul său: tânărul ar fi sugrumat-o și ar fi lovit-o cu pumnii în cap
Un tânăr de 28 de ani din comuna Petriș, județul Arad, a fost arestat pentru 30 de zile după ce și-a ucis mama. Pe fondul unei discuții în contradictoriu, tânărul ar fi lovit-o cu pumnii în cap pe femeia care i-a dat viață, apoi a strâns-o de gât.
Potrivit Observator News, crima a avut loc sâmbătă, iar apelul la 112 a fost făcut de fratele tânărului de 28 de ani, care și-a găsit mama moartă în casă.
Potrivit IPJ Arad, la data de 18 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112, de către un bărbat despre faptul că fratele său i-ar fi aplicat mamei mai multe lovituri în zona capului cauzând-i decesul.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, bărbatul de 28 de ani, din comuna Petriș, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama sa, pe fondul unei discuții în contradictorii i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și ar fi strâns-o de gât.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat magistraților Tribunalului Arad care au emis asupra sa un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ Arad.
Sursă foto: stiridiaspora.ro