NAȚIONAL. Un șofer beat a plonjat cu mașina într-un râu, la o diferenţă de patru metri faţă de şosea
Un bărbat a căzut, luni, cu maşina într-un râu în Mărginimea Sibiului, la o diferenţă de patru metri faţă de şosea. Pompierii au intervenit pentru scoaterea şoferului din autoturism, iar poliţiştii au stabilit că băuse, scrie news.ro.
„Pompierii militari ai Punctului de lucru Sălişte au intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri militari pe DJ 106 E, între localităţile Tilişca şi Rod, unde un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă şi a căzut într-un râu”, a transmis, luni, ISU Sibiu.
Sursa citată a precizat că s-a intervenit pentru deblocarea persoanei din autoturism, un bărbat de cca 67 de ani, conştient care a fost evaluat medical şi transportat la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare.
Poliţiştii au transmis că bărbatul era singur în maşină.
„Şoferul a părăsit partea carosabilă şi a plonjat într-un râu, la o diferenţă de nivel de aproximativ patru metri. Testarea sa alcoolscopică a indicat i valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Sibiu.
Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, respectiv vătămare corporală din culpă.
Sursă foto: oradesibiu.ro