NAȚIONAL. Laszlo Farkas, solistul formației Quo Vadis, a murit într-un accident cumplit: „O să ne fie dor de tine, om bun”
László Farkas, solistul și unul dintre fondatorii trupei Quo Vadis, a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens. Cumplitul accident a avut loc ieri, pe Drumul Naţional 56, la intrare în Timişoara.
Potrivit Observator News, trei maşini s-au făcut praf, aseară, după ce s-au ciocnit violent pe Drumul Naţional 56, la intrare în Timişoara. Unul dintre şoferi pierduse controlul volanului, iar maşina a ajuns pe contrasens. Pompierii au intervenit prompt pentru salvarea victimelor. Din păcate, bărbatul care ar fi provocat accidentul a murit înainte de sosirea lor.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru un accident ruiter în care au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului au rezultat patru victime. Una necesită spitalizare, două au refuzat, iar una a decedat”, a declarat Ziţac Andrei, reprezentantul ISU Banat.
Din mașina care a ajuns pe contrasens n-a mai rămas decât un morman de fiare.
Laci Farkas, solistul trupei Quo Vadis, a murit în accident
Cel care se afla la volan se numea László Farkas sau Laci, cum îi spuneau prietenii. Avea 51 de ani şi era unul dintre fondatorii formației Quo Vadis şi totodată solistul trupei.
Cu 30 de ani în urmă, în 1991, artistul a pus bazele formației Quo Vadis alături de Farkas Szilámér, Borbély Szilárd şi Gáspár Zsolt, grupul rămânând activ pe scena muzicală timișoreană, cu mici întreruperi, până în prezent. În ultimii ani, pe lângă activitatea din Quo Vadis, un proiect de suflet pentru Laci Farkas a fost și trupa Leslie Wolf and The Groovemakers, potrivit jurnaliștilor locali.
Pe rețelele de socializare curg zeci de mesaje de condoleanțe, după moartea fulgerătoare a artistului.
„Un om pe care înainte de a-l vedea l-am auzit cîntînd Cream. Sunetul răzbătea printr-un grătar metalic montat pe trotuar ca gură de aerisire a unui beci. Am intrat în clădirea veche din Cetate și ghidîndu-mă după sunet am coborît scările, am împins ușa mare din lemn și am pătruns în subsol. Era beznă dar muzica se auzea tot mai clar. Într-una din boxele mari și prăfuite ardea un bec obosit. Acolo i-am văzut și cunoscut prima dată pe cei trei Quo Vadis. Cu Laci Farkas am petrecut multe momente luminoase. A fost un suflet larg, tonic, plin de vibrațiile rockului și bluesului. Timișoara pierde mult prin dispariția lui. Ne va lipsi. Îmi va lipsi. Adio Leslie Wolf”
„Ne-a părăsit, în urma unui tragic accident auto, Laci Farkas, unul dintre cei mai buni chitariști de rhythm & blues din România... Un prieten deosebit pe care am avut ocazia să-l cunosc la festivalul Top T Buzău din 1994, când formația sa, QUO VADIS, din Timișoara, avea să impresioneze și să câștige locul 1 și dreptul de a apare pe un split album Electrecord... A urmat o invitație în București cu un concert de succes la Lăptăria lui Enache și o carieră muzicală de aproape două decenii în care a impresionat prin virtuozitate pe majoritatea scenelor de blues autohtone. O pierdere surprinzătoare care a îndoliat lumea din ce în ce mai mică a performerilor autohtoni de muzică de calitate. R.I.P”
„Adio, Laci Farkas ! O să ne fie dor de tine, om bun! Condoleanțe familiei şi prietenilor!”
„Rămas bun Laci Farkas ....măcar am reușlit să facem ultima cîntare o sărbătoare...la Transilvania Blues Festival - Ediția III. Sleep well my friend, / So early for you this broken end / But the memories will remain strong / As the blues will never grow old”
Sursă foto: Facebook Laci Farkas, Observator News