NAȚIONAL. Lacrimi și durere după moartea cumplită a unei tinere șoferițe: „Drum lin spre cer, Livia”. VIDEO
Livia și-a găsit sfârșitul într-un accident cumplit produs ieri seară pe o șosea din Ialomița, la intrare în localitatea Andrășești. Ea a murit carbonizată între fiarele mașinii, după ce s-a izbit puternic de un copac.
Potrivit publicației locale obiectiv.net, autoturismul ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat cu putere într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, mașina a fost cuprinsă de flăcări.
Echipajele de urgență sosite la locul accidentului nu au mai putut să o salveze pe Livia care a rămas încarcerată. Șoferița de 30 de ani, din localitatea Chiochina, a fost găsită carbonizată.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Mare de lacrimi după moartea Liviei
Moartea fulgerătoare a Liviei i-a șocat atât familia, cât și prietenii și colegii. Mesajele de condoleanțe încep să curgă pe rețelele de socializare.
„Dumnezeu să te ierte, draga noastră colegă”
„Dumnezeu să o odihnească în pace și liniște. Drum lin spre cer, draga mea Livia”
„Nu cred așa ceva. Îmi e imposibil să cred așa ceva, știind că nici Marian nu mai este, îmi e greu să cred! Sunt din nou împreună! Dumnezeu să o ierte!”
Ce spun pompierii
„În jurul orei 21.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia au fost solicitați, prin apel 112, să intervină la un accident rutier, produs în urma derapajului unui autoturism ce a intrat într-un copac.
Salvatorii s-au deplasat la locul intervenției cu o autospecială de stins incendii, o descarcerare și un SMURD, în scurt timp, la fața locului, sosind și două ambulanțe ale SAJ-Ialomița.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul, din nefericire conducătorul auto, persoană de sex feminin, de aproximativ 30 ani a fost găsită carbonizată”, transmite ISU Ialomița.
Sursă foto: Observator News
Sursă video: Facebook Impact