NAȚIONAL. Zece persoane au ajuns la spital după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod. VIDEO

Zece persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs în judeţul Olt, după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod. Victimele au fost transportate la Spitalul din Caracal pentru îngrijiri medicale, scrie news.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, poliţiştii au fost sesizaţi, joi, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 642, în comuna Gostavăţu.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz transport persoane, în care se aflau şoferul şi nouă pasageri, care a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod. În urma coliziunii, toate cele 10 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Olt.
ISU a menţionat că la locul accidentului au intervenit echipaje de la Garda Stoeneşti şi Detaşamentul Caracal, cu două echipaje SMURD şi o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare. De asemenea, la evenimentul rutier au fost prezente şi echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.
Victimele sunt şapte femei şi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 59 de ani, nouă pasageri şi şoferul.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Sursă foto: news.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

