TULCEA. A accidentat un om şi l-a lăsat să moară - poliţiştii caută şoferul

Poliţiştii tulceni au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, după ce marţi seara, un bărbat din comuna Ciucurova a fost găsit mort pe o stradă din oraşul Tulcea, a anunţat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.
Poliţiştii au fost sesizaţi, marţi seara, prin serviciul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Energiei din municipiul Tulcea se află o persoană căzută pe partea carosabilă.
"La locul evenimentului, poliţiştii au
identificat persoana ca fiind un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Ciucurova, judeţul Tulcea. În urma intervenţiei echipajelor medicale şi aplicării protocoalelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului", se arată în anunţul IPJ.
Potrivit sursei citate de Agerpres, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, în vederea identificării conducătorului auto şi lămuririi tuturor aspectelor.
Sursă foto: monitorulsv.ro
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

