JUDEȚUL CONSTANȚA. Un bărbat a ajuns la spital după ce casa i-a fost mistuită de flăcări
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină joi, 14 octombrie, în comuna Lumina din județul Constanța.
Potrivit primelor informații, o casă situată pe strada Sirenei a fost mistuită de flăcări. În momentul izbucnirii incendiului, în casă se afla un bărbat.
Ulterior, acesta a fost scos din locuință de către vecini conștient și cooperant.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă, o autospecială SMURD C și o autospecială SAJ.
Bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului. Acesta a fost intubat și transferat la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Ce spun reprezentanții IPJ
„Joi 14 octombrie, în jurul orei 13.50, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o anexă a unei locuințe, din localitatea Lumina, ar fi fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care prezenta arsuri pe suprafața corpului.
Victimei i s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj al ambulanței, urmând ca aceasta să fie transportată la spital.
Polițiștii Postului de Poliție Lumina efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Ce spun reprezentanții ISU
„La ora 13.47 am fost solicitați prin apel unic de urgență 112 să intervenim în Lumina, strada Sirenei, la un incendiu de casă în interiorul căreia se afla o persoană. Din primele momente au fost alocate trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă și un echipaj SAJ.
La locul solicitării a fost găsită o persoană care prezenta arsuri. Aceasta fiind preluată de echipajul SAJ.
În urma incendiului au ars materiale textile, mobilierul dintr-un dormitor de aproximativ 25 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului fiind acțiune intenționată”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

