A murit șoferul care a intrat cu mașina într-un stâlp, în Mamaia: cadrele medicale au încercat minute în șir să-i salveze viața

Mașina cu numere de Brăila ar fi lovit inițial o altă mașină parcată, iar apoi a intrat într-un stâlp: Lacrimi şi mesaje de condoleanţe după accidentul din Mamaia. Cristi s-a stins din viaţă, prins între fiarele maşinii sale: ''Ai plecat prea devreme de lângă noi și familia ta!''
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a intervenit cu o descarcerare, două echipaje SMURD și o autospeciala de stingere cu apă și spumă.
La momentul ajungerii salvatorilor, șoferul era încarcerat și inconștient. Cadrele medicale au încercat minute în șir să-i salveze viața. Din păcate însă acesta a fost declarat decedat.
„În jurul orei 13:20, prin apel unic de urgență 112, am fost solicitați să intervenim în Constanța, în stațiunea Mamaia, zona Butoaie, la un accident rutier. Din primele informații un autoturism lovise un stalp de iluminat stradal, iar în urma coliziuni o persoană a rămas încarcerată, aceasta fiind inconștientă.
La fata locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apa și spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD B și un echipaj SMURD C.
Ajunși la fața locului, persoana a fost descarcerată și preluată de către echipajul SMURD C”, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

