Un copil de șapte ani, la un pas de înec după ce a căzut de pe o jucărie gonflabilă, în Eforie Nord: „Implorăm părinții să-și supravegheze de aproape copiii”. VIDEO
Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 12 iulie, pe plaja din localitatea Eforie Nord din județul Constanța.
Potrivit primelor informații un copil în vârstă de șapte ani, din Focșani, a fost la un pas de înec.
Acesta este conștient, însă prezintă tulburări respiratorii și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, cu ajutorul elicopterului SMURD pentru a primi îngrijiri medicale.
„Ținând cont de incidentul din această după-amiază, când doi copii au fost lăsați nesupravegheati în apă de către părinți, cu o jucarie gonflabila, copiii au cîzut de pe aceasta iar unul dintre ei, un băiat în vârstă de șapte ani a fost în pericol de înec, fiind salvat, i s-a acordat primul ajutor de către salvamari și echipajul SMURD Eforie și apoi a fost transportat la spital de către elicopterul SMURD.
Implorăm părinții să-și supravegheze de aproape copiii și să îi însoțească în apă și totodată să respecte indicațiile și steagurile arborate de salvamari.
Vă mulțumim și vă dorim un concediu plăcut și fără incidente!”, transmit salvamarii din Eforie Nord pe o rețea de socializare
Sursă foto/ video: Facebook Salvamar Eforie Nord